STIMATE FANATIC,

Te rog să nu fii necăjit şi să nu-ţi verşi fierea, veninul şi lăturile mentale pe acest blog. Eu, autorul aproape necunoscut al Blogului Lui Dumnezeu, declar că materialele şi comentariile postate nu reprezintă câtuşi de puţin un atac la credinţa în Dumnezeu, ci la unele paradigme sau chiar obiceiuri malformate şi îndoielnice legate de credinţă dar mai ales la acele interpretări ale divinităţii, care frizează patologicul şi tembelismul agresiv. Consider că umorul cu care Dumnezeu l-a dăruit pe om, nu face rău nimanui şi că este un tonic al credinţei. Faptul că încă mai putem să râdem, înseamnă că Dumnezeu ne iubeşte şi că nu ne-a vrut trişti, cu capul în sac şi cu ochelari dogmatici de cal. Eu cred ca viaţa ne-a fost dăruită, nu ca să ne chinuim şi să ne mortificăm trupul şi sufletul spre deliciul popilor, ci ca să ne bucurăm de ea. Tabuurile pe care presupun că intenţionezi să le invoci sunt scornite de minţi umane pentru a pune frâne altor minţi, poate mult mai umane. E greu să domini şi să controlezi fără tabuuri. Frica păzeşte bostănăria. Eu nu cred într-un Dumnezeu mânios, crud şi răzbunator, ci într-Unul iubitor, vesel şi relaxat.


Eu cred că Dumnezeu are umor. Tu ce crezi?


NU-SI IAU FATA DE LA MINE

vineri, 6 ianuarie 2012

ADORMIREA LA PUNCTUL ZERO©


ADORMIREA LA PUNCTUL ZERO

Isi pusese ceasul astrologic sa-l ciupeasca de a saptea spira de la ADN la orele 664,73 si iata, era 665, 89 si astralopitecul inca mai lenevea in pozitie de meditatie pe un scaun cu copilota, in Akasha. "Mai am inca 11 gigasecunde pana la punctul zero. Mai stau..." isi zise astralopitecul.  Timp de un veac avusese toate semnele trezirii: dureri de cap clarsimtite, greata existentiala premonitorie, voma si varsaturi clarvazute, constipatie transmutata in diaree ideatica, halucinatii angelologice, ameteli astrale si o durere surda intre omoplati cu care se trezea in fiecare dimineata.
”Ce chestie!”.... “Azi nu ma doare nimic....!" remarca astralopitecul. "Sper ca nu am murit! “ Intr-adevar, nu avea nicio durere. Nici macar la omoplati. “Mai sa fie!” Isi duse in mod reflex mana stanga la centura fotonica sa-si verifice cordonul de argint iar cu mana dreapta incerca sa-si clarpipaie umflaturile dureroase de pe spinare cu care se pricopsise in ultima vreme, dar dadu peste niste fulgi.. “Ce-o fi asta? S-o fi spart copilota, pesemne...”.
Dar nu, copilota nu era sparta. Ingrijorat se repezi sa se vada in oglinda sinelui, dar zbura literalmente de pe scaun si se izbi cu capul de clanta portalului kogaionistic. Icni scurt si inainte sa apuce sa zica “mama” observa niste aripi in jurul lui. “Ale cui or fi astea?” Se prelinse buimac cu aripile larg desfacute si cazu greoi intre doi shambalagii drogati dintr-o gaura de timp si adormi la loc.
Orologiul vesniciei batu punctul zero... 
Trei fulgi mari negri inca mai pluteau in astral.....

Greu e sa fii inger!

4 comentarii:

  1. Astralopitecul asta nu ti se pare cam puturos , Doamne ? Iar fulgii aia negri ...au inceput sa cada in Astral de jos in sus ..care va sa zica ca gravitatia este ca si nula 000 in momentul readormirii .:) )))))

    RăspundețiȘtergere
  2. :)
    Minunatule Radu,
    Trebuie sa pun mana pe cartile de fizica si sa refac refac postarea....
    :)))
    Astralopitecul inca nu are un profil psihologic clar.... Vedem noi pana la urma ce se alege de el...
    :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Las-o incolo de fizica , Doamne ! Daca o ai pe aia cu lumea dintr-o coaja de nuca a minunatului acela paraplegic poti vedea ca printipurile pe care le invatam noi acum o juma de secol , azi nu mai sunt valabile chiar toate : sunt si ele intr-o continua reforma .

    RăspundețiȘtergere
  4. Interesanta postare, ai avut ceva inspiratie pentru a crea acest blog...

    RăspundețiȘtergere

ADEVĂR GRĂIEŞTE GURA MEA: