STIMATE FANATIC,

Te rog să nu fii necăjit şi să nu-ţi verşi fierea, veninul şi lăturile mentale pe acest blog. Eu, autorul aproape necunoscut al Blogului Lui Dumnezeu, declar că materialele şi comentariile postate nu reprezintă câtuşi de puţin un atac la credinţa în Dumnezeu, ci la unele paradigme sau chiar obiceiuri malformate şi îndoielnice legate de credinţă dar mai ales la acele interpretări ale divinităţii, care frizează patologicul şi tembelismul agresiv. Consider că umorul cu care Dumnezeu l-a dăruit pe om, nu face rău nimanui şi că este un tonic al credinţei. Faptul că încă mai putem să râdem, înseamnă că Dumnezeu ne iubeşte şi că nu ne-a vrut trişti, cu capul în sac şi cu ochelari dogmatici de cal. Eu cred ca viaţa ne-a fost dăruită, nu ca să ne chinuim şi să ne mortificăm trupul şi sufletul spre deliciul popilor, ci ca să ne bucurăm de ea. Tabuurile pe care presupun că intenţionezi să le invoci sunt scornite de minţi umane pentru a pune frâne altor minţi, poate mult mai umane. E greu să domini şi să controlezi fără tabuuri. Frica păzeşte bostănăria. Eu nu cred într-un Dumnezeu mânios, crud şi răzbunator, ci într-Unul iubitor, vesel şi relaxat.


Eu cred că Dumnezeu are umor. Tu ce crezi?


NU-SI IAU FATA DE LA MINE

vineri, 2 decembrie 2016

SEXATOAREA


SEXATOAREA©


            La mulţi ani, românilor!     

            Românul se naşte poet şi moare telespectator. Am crezut că de ziua naţională o să fie o paradă frumoasă pe maidan. N-a fost nicio paradă. Când am ajuns acolo cu Anunaki, era o forfotă de nedescris: dâlgani, gătăieni, marghioliţe, gheboieni, vânzători ambulanţi din Treboi, jăndari, vată pe băţ, sexatoare, pocnitori, gabori cu pălărie, seminţărese şi drojdieri se fâţâiau de colo-colo şi căscau gura pe la tarabele telechinezilor. Buţă, Buradelu şi Barizeru îmbrăcaţi în daci cântau de mama focului hip hop-uri cu „Deşteaptă-te române”, „Meniaito”, „Pinguinu’”, „Braşoveanca”,  învăluiţi de un fum gros care ieşea de la vreo zece grătare cu mici şi cârnaţi... şi nişte cozi… mamă da’ ce cozi!           
            - „Io nu stau”, i-am zis.          
            - „Stai!”, mi-a zis Anunaki întinzând mânuţa după un cârnat din farfuria plină a unei frumoase sexatoare care trecea pe lângă noi.   
            - „Tiii… ia uite ce maimuţică, ‘ca-o-ar mama pe ea! Ia ţâcă, ia cu muştar…” i-a zis sexatoarea întinzându-i drăgăstos farfuria. „Eşti fetiţă sau băiat?”     
            - „Anunac… Mai ai?”, i-a răspuns el cu gura plină, luându-i şi ultimii doi cârnaţi din farfurie.
             - „Lasă-i măi doamnei cârnaţii, nu fii haplea!”         
            - „Hai sictir! mi-a răspuns Anunaki, îndesând un cârnat întreg în gură.” 
            - „Lasă mititelu’ să mănânce că io sunt sătulă. Numai cârnaţi şi salam de cal mănânc toată ziua. Ia cu pâine că ţi se-apleacă!”         
            - „Da’ de unde luaţi salam de cal, nu vă supăraţi, că pe-aici nu se găseşte?” am întrebat-o.        
            - „Din Italia. Îngrijesc de un bătrân herghelegiu care a lucrat la un abator. Acum sunt în vacanţă, am venit la rude.”     
            - „Părinţii dumitale trăiesc?” 
            - „Doar mama, dar e bătrână şi neputincioasă.”        
            - „Şi de ea cine are grijă cât sunteţi în Italia?”          
            - „O filipineză. Vedeţi, eu din banii pe care-i câştig în Italia, îmi permit să ţin toată familia şi s-o plătesc şi pe ea ca s-o spele pe mama la fund. Nu-i uşor, dar mă descurc.”      
            - „Dar filipineza nu are şi ea părinţi bătrâni?”          
            - „Ba are, da’i îngrijeşte o chinezoaică, fiindcă din banii pe care-i câştigă lunar de la mine îşi întreţine toată familia şi-şi permite.”     
            - „Da’ chinezoaica n-are părinţi?”    
            - „Are săraca, dar de ei se ocupă pe rând cei unsprezece fraţi ai ei, pe care tot ea îi întreţine.”
            - „I-auzi, zise deodată Anunaki, şaraiman! Ai auzit?”          
            - Taci, mă că vorbeam ceva cu doamna!       
            - „De te-ar bateee neica, bateeeee....  dragostiliii mele toateeee... Dragostiliii mele toa-teeee... şaraiman şiii şaaa-rai-man.”, începu Anunaki tot mai tare.
            - „Bine, dar bătrânul italian nu are şi el copii?” am întrebat-o, în timp ce cu palma îi astupam gura lui Anunaki. „Şezi blând, nu te mai zbate!”
            - „Are, da’ nu mai chinui maimuţa-aia, dă-o-ncoa’ la mine s-o ţin! Aşa bravo! Ad’ să pupe mama un păpuşel...! Şi cum vă spuneam... are doi, băiat şi fată. Băiatul îngrijeşte de un milionar bătrân din Qatar şi-l ţine şi pe taică-su şi îi mai plăteşte şi soră-sii facultatea la Oxford, că e greu acolo: chiriile pentru vile sunt mari, ratele la Rolls Royce nu sunt tocmai mici şi nici vacanţele lui pe Coasta de Azur, Bali, Cancun, Acapulco sau Ibiza nu sunt gratis. Femeile costă. Acu’ cinci ani m-a dus şi pe mine la Vama Veche şi la Costineşti. La toţi ni-i greu...”        
            - „Bine, bine, dar milionarul acela arab, la rândul lui, nu are şi el copii?”
            - „Ba are, dar copiii lui sunt şi ei milionari, iar milionarii... hmmm.. unde ai mai văzut dumneata să se spele unul pe altul la fund!? Doar unul dintre ei care este business oriented spală un miliardar la fund şi schimbă pempărşii şi din milioanele pe care le câştigă ăla îşi întreţine toată familia, că şi lor li-i greu... Fiecare are cîte cinci şase neveste şi tot pe-atâtea soacre. Stai mă, nu mă linge în ureche!”   
            - „A-aaaaaa.... A-a-a-aaaaaaaaaaaaaaa...!!! A-aaaaaa.... A-a-a-aaaaaaaaaaaaaaa...!!!” a început Anunaki să zbiere refrenul de a şaraiman ca un apucat, în timp ce-i deschidea sexatoarei nasturii de la geacă.
            - „Ce-are, de ce se vaită aşa? E bolnav?” m-a întrebat surprinsă sexatoarea, în timp ce Anunaki se vâra în decolteul ei.        
            - „Nu. E tâmpit”, i-am răspuns eu zâmbind strâmb. „Anunaki, treci acasă!”   
            - „La mulţi ani, Româniaaaaa...!!! a prins el să strige cât îl ţineau bojocii din decolteul sexatorei, „La mulţi ani, Româniaaaaa...!!! La mulţi ani, mahalagiilor...!!!”
            - „Îîîîîuuuuu... nu ţipa în urechea mea! Stai cuminte, maimuţoiu’ dracului, că acum îţi trag vreo două!” se agita sexatoarea încercând cu disperare să şi-l descolăcească de la gât!      
            - „Taci mă, că ne-aude lumea! Cum să-i spui unui mahalagiu că-i mahalagiu!? Las-o pe doamna sexatoare în pace şi hai acasă!”        
            - „Hai sictir!”, mi-a răspuns el. „La mulţi ani, Româniaaaa...!!!”           
            -  „La mulţi ani, Româniaaaa...!!!” „La mulţi ani, Româniaaaa...!!!” au început să strige timid câte unii din apropiere, care l-au auzit pe Anunaki. Apoi vocile lor s-au unit cu ale altora şi-apoi cu ale altora mai îndepărtaţi şi imediat urarea s-a întins pe tot maidanul. „La mulţi ani, Româniaaaaaaa...!!!” s-a auzit de-au început să zbârnâie geamurile din toată mahalaua. La ordinele prefectului din Vaidenoi, jandarmii au scos pulanele şi s-au grupat în poziţie defensivă, Gogu de la Salvare a dat drumul la sirenă, telechinezii au scos geamantanele şi-au început să le-ndese cu chinezăriiile de pe tarabe iar Barizeru, Buradelu şi cu Buţă au dat drumu’ cu staţia la maxim la un „Ooooof... viaţa mea...!!!” de-au început cu toţii să se ia în braţe şi să-şi plângă pe umeri.
            Cu anunacu şi cu sexatoarea-n braţe hohotind aş fi strigat şi eu ca toată lumea: “La mulţi ani, România!”, dar îmi suna ciudat. În primul rând că ar trebui folosit vocativul, mă gândeam eu, şi-atunci corect ar fi să i te adresezi cu “La mulţi ani, Românio!” şi în al doilea rând, cum adică să-i urezi unui stat “La mulţi ani!”, câtă vreme el nu-ţi poate răspunde!? Este ca şi cum ai zice “La mulţi ani, judeţule Covasna!”, “La mulţi ani, sectorule doi!”, “La mulţi ani, Pocreaco şi Vaidenoi!” “La mulţi ani, Băicoiule!”, “La mulţi ani, Sulino, să fii fericită!”, “La mulţi ani, Fundule al Moldovei, să fii sănătos!” Merge? Nu merge. Aşa că, atunci când maneleliştii au cotit-o pe „Mulţi ani trăiască!” iar mahalagiii s-au înviorat şi au început să agite în aer sticlele cu bere-gratis am urat şi eu în gând un sincer “La mulţi ani!”, tuturor românilor, din toată lumea!            
            L-am luat pe Anunaki de-o mânuţă şi l-am târât cu tot cu sexatoare până acasă. De-abia când ne-am băgat sub duş s-a desprins de ea şi a fugit în curte să se joace cu raţele şi cu pisicile de-a parada militară. Mai spre seară, când m-am desprins şi eu de frumoasa sexatoare, am scos o sticlă cu vin, ne-am aşezat cu toţii la televizor şi am văzut parada de la Bucureşti: o minunăţie!    

             

Dan Ioaniţescu©